Istoria vie. Cultură și civilizație dacică și romană

În perioada mai-decembrie 2013 s-a desfășurat proiectul ”Istoria vie. Cultură și civilizație dacică și romană”. Inițiat de liceul nostru, proiectul s-a bucurat de parteneriatul altor licee și școli generale din oraș, precum și de colaborarea inimoasă a membrilor Asociației Terra Dacica. Proiectul a cuprins mai multe etape, și anume, aniversarea zilei de 9 mai, Ziua Europei, dar și a proclamării independenței României la 9 mai 1877, precum și Ziua Victoriei împotriva forțelor naziste, 9 mai 1945.

Cu această ocazie, elevii noștri de la specializarea gastronomie, au muncit alături de membrii Asociației Terra Dacica pentru a ne încânta din punct de vedere culinar cu bunătățuri gătite pe vremuri de către strămoșii noștri, dacii și romanii, dar și cu dulciuri mai mult decât actuale. Conceput pentru a se adresa și pentru a cuprinde cât mai mulți elevi, dacă prima activitate a avut în centrul activității specializarea gastronomie, demersul nostru a continuat cu o activitate care a avut în vedere o altă specializare oferită de liceul nostru, și anume, turismul. Astfel, un grup de elevi merituoși de la clasa de turism au fost fericiții beneficiari ai unei excursii în zona cetăților dacice. Cu acest prilej, elevii au aflat detalii despre prelucrarea metalelor în timpul dacilor, dar au primit și o valoroasă lecție de istorie și de cum se poate face un ghidaj de succes. Proiectul, care a cuprins peste 100 de elevii, s-a încheiat cu o altă lecție oferită elevilor de către reprezentanții Asociației Terra Dacica.

Prezenți în liceul nostru, aceștia au preluat, pentru o oră, rolul profesorului de istorie și au reușit, într-o manieră originală și realistă, să îi introducă pe participanți în miezul evenimentelor. Elevii au aflat informații despre vestimentația dacilor și a romanilor, despre cunoștințele medicinale pe care aceștia le aveau, despre modul de viață, dar și despre echipamentul militar și tehnici de luptă. În lumina numărului mare de elevi implicați și a modului în care au decurs toate activitățile, putem aprecia acest proiect ca unul de real succes, care se dorește a fi continuat și pe viitor.

responsabil proiect:
prof.dr. Camelia Elena Vulea